Făuritorii de arme de A. E. Van Vogt

 

Unu.

Hedrock aproape că uitase de raza spion. Ea continua să strălucească, imaginea de pe ecran arătând la fel de limpede ca întotdeauna sala imperială de conferinţe. Mai erau oameni care se aplecau jos de tot, asupra mâinii ţinerei cu faţa rece aşezată pe scaunul ca un tron şi sunetele glasurilor lor se auzeau desluşit. Totul era aşa cum trebuia să fie.

Dar Hedrock îşi pierduse orice interes pentru sala aceea de protocol, pentru scena de curte. Cuvintele îngheţate ale tinerei i se învârteau mereu prin minte, deşi trecuseră câteva minute bune de când le rostise.

— În împrejurările de faţă, spusese ea, nu ne putem îngădui luxul de a ne mai lua şi alte riscuri cu acest trădător de la Arsenale. Ceea ce s-a întâmplat până acum este mult prea important. Drept care, domnule General Grall, ca măsură de precauţie pur şi simplu, îl veţi spânzura. Înlănţuirea în timp a lucrurilor este importantă. Ca de obicei, va prânzi la masa mea, întrucât doresc să asist personal la execuţie.

— Prea bine, Maiestate…

Hedrock se mişca fără astâmpăr înainte şi înapoi în faţa aparatului său video. Până la urmă se holbă din nou la ecran, care, în actuala sa formă materializată, ocupa în întregime colţul apartamentului. Conştient de situaţia sumbră, văzu că tânăra este încă în sala de consiliu, dar a rămas singură. Şedea cu un vag zâmbet pe faţa ei prelungă. Zâmbetul i se istovi când atinse un instrument aflat pe scaunul ei şi începu să dicteze cu glas limpede, ca de clopot.

O vreme, Hedrock aşteptă să se pătrundă pe deplin de treburile curente de palat pe care le discuta ea. În minte îi stăruia un ţel, o încăpăţânare din ce în ce mai îndârjită de a nu accepta eşecul reprezentat de situaţia actuală. Cu multă grijă, începu să-şi acordeze teleecranul.

Imaginea tinerei Împărătese se estompă. Placa vizuală pâlpâi aducând o lumină informă, dar în cele din urmă contură faţa unui bărbat şi apoi se stabiliză. Hedrock spuse:

— Convocarea consiliului superior al făuritorilor de arme.

— Dar o să dureze măcar un minutspuse cu gravitate bărbatul de pe ecranpână ce stabilim legătura cu diversele locuri unde se află membrii consiliului.

Hedrock încuviinţă ţeapăn din cap. Deodată îl apucă frica. Până atunci glasul lui fusese destul de ferm, dar avea senzaţia că va începe să-l tremure ca la bătrâni. Rămase calm locului, străduindu-se în mod conştient să destindă această încordare. Când se uită din nou la ecran, imaginea unică era înlocuită acum de douăsprezece imagini din locuri diferite; erau deci destui consilieri prezenţi pentru ca adunarea să fie legal constituită. Începu imediat o relatare a condamnării sale la moarte. Într-un târziu încheie:

— Nu încape îndoială că se întâmplă ceva important. De mai multe ori în cursul ultimelor două săptămâni, când s-a convocat o conferinţă imperială, m-am trezit abătut către conversaţii plicticoase cu ofiţeri superiori, împiedicat fiind astfel să revin la mine acasă. Dar după părerea mea, factorul semnificativ al ordinului de spânzurare este elementul timp implicat. Observaţi că nu voi fi arestat decât la unu, adică peste trei ore. Şi pe urmă mi s-a mai permis să revin în apartamentul meu la timp pentru a asculta pronunţarea sentinţei. Dacă oamenii cunosc topografia Arsenalelor, cu siguranţă că-şi dau seama că cele trei ore pe care le am la îndemână sunt un răgaz suficient pentru fuga mea.

— Adică vrei să spui că ai de gând să rămâi? Îl întrebă cu asprime consilierul Peter Cadron.

Pe Hedrock iarăşi îl copleşi senzaţia de răceală şi înţepeneală. Când vorbi din nou, vocea lui avea un uşor tremur, deşi cuvintele în sine erau precise şi, în esenţa lor, încrezătoare:

— Vă rog să nu uitaţi, domnule Cadron, că noi am analizat împreună caracterul Împărătesei. Presiunile socio-tehnice anormale ale epocii au făcut-o la fel de neliniştită şi înclinată spre aventurism aşa cum sunt toţi cei19 miliarde de supuşi ai ei. Are poftă de schimbări, de distracţii, de emoţii şi experienţe noi. Dar mai presus de toate ea întruchipează puterea imperială, reprezentativă pentru forţele conservatoare, potrivnice schimbărilor. Rezultatul este o permanentă luptă mintală, o periculoasă stare de dezechilibru, care de veacuri încoace face din ea cel mai rău duşman al Arsenalelor.

Fără doar şi poate, execuţia prin spânzurătoare îi va îmboldi nervii tociţi, zise cu răceală alt consilier. Cele câteva clipe cât te va vedea zbuciumându-te şi zvârcolindu-te în ştreang, viaţa i se va părea mai puţin monotonă şi cenuşie.

— Ceea ce aveam în minte, spuse cu seriozitate Hedrock, este că unul dintre Negatiştii noştri ar putea rezolva diverşii factori pentru a oferi sfaturi cu privire la valoarea practică a rămânerii mele.

— Îl vom consulta pe Edward Gonish, spuse Peter Cadron. Te rog, numai, să ai răbdare până când discutăm în particular această chestiune.

Se retraseră, dar nu din punct de vedere vizual, căci feţele lor rămaseră pe ecranul video şi cu toate că Hedrock îi vedea mişcând din buze, nu ajungea până la el nici o voce. Conversaţia continuă multă vreme şi un răstimp ce i se păru interminabil i se explica ceva unei persoane nevăzute. Atât de tare se prelungi scena, încât până la urmă Hedrock rămase cu dinţii şi pumnii încleştaţi. Scoase un oftat de uşurare când luă sfârşit acest răgaz de tăcere şi când Peter Cadron spuse:

— Raportăm cu regret că Negatistul, Edward Gonish, consideră că nu sunt destui factori cunoscuţi lui ca să-l ofere vreun fir conducător. Aşadar ne rămâne o singură cale logică şi deci dorim să punem o singură întrebare: La ce oră ţi se vor reduce la minimum şansele de a fugi din palat? Ai putea rămâne la prânz?

Hedrock se ţinu drept şi calm, aşteptând să se elibereze de şocul informării privitoare la verdictul Nega-tistului. Nici nu-şi dăduse seama până atunci cât de mult depinde de acel geniu intuitiv superb instruit pentru a decide în privinţa propriei sale vieţi sau morţi. Într-o clipă situaţia devenise nesigură şi primejdioasă dincolo de cele mai negre presimţiri ale lui. Într-un târzin spuse:

— Nu, dacă rămân la masă sunt prins. Împărătesei îi place să se joace de-a mâţa cu şoarecele şi cu siguranţă că în cursul prânzului mă va informa în privinţa sentinţei. Eu am un plan, care depinde de reacţiile ei afective şi se bizuie pe faptul că i se va părea necesar să se justifice.

Făcu o pauză, încruntându-se la ecran. Apoi reluă:

— Care au fost concluziile discuţiilor voastre? Am nevoie de tot ajutorul posibil.

Consilierul Kendlon, un bărbat grăsuliu care nu vorbise până atunci, zise:

— După cum ştii, Hedrock, prezenţa ta la palat are două scopuri: unul este protecţia Arsenalelor de un atac prin surprindere în cursul perioadei pe care am convenit cu toţii s-o numim o vreme periculoasă pentru civilizaţia noastră. Celălalt scop este fireşte propriul tău plan făvorit de a stabili o legătură între Arsenale şi guvernul imperial. Aşadar eşti spion doar într-un sens benign al cuvântului. Orice informaţie de rang inferior pe care o poţi obţine e întru totul a ta. Noi n-avem nevoie de ea. Dar gândeşte-te bine: ai auzit cevaorice lucrucare ar putea constitui temeiul teoriei tale că se plănuieşte o grozăvie?

Hedrock clătină încet din cap. Brusc îi dispăru orice emoţie. Căpătă senzaţia unei detaşări fizice. Într-un târziu vorbi ca dintr-o zonă îndepărtată şi rece, cu precizie, calm şi concludent:

— După cum văd, domnilor, n-aţi ajuns la nici o hotărâre şi totuşi nu puteţi nega că nu prea aveţi chef să-mi vedeţi rupte legăturile de aici. Şi nu încape nici o îndoială în privinţa interesului vostru intens de a afla ce ascunde Împărăteasa. Şi în sfârşit, după cum spuneaţi, mai e şi planul meu favorit. Aşadar am hotărât să rămân locului.

Nu s-au grăbit chiar atât de tare să se declare de acord. Caracterul ciudat şi capricios al Împărătesei crea şansele ca cel mai mic cuvinţel din partea lui să devină fatal. Amănuntele… Amănuntele… Le discutară laborios. De pildă, faptul că Hedrock era aparent primul trădător al Arsenalelor din istorie, care totuşi refuzase să furnizeze vreo informaţie curioasei conducătoare a imperiului, înfăţişarea lui izbitoare, mintea strălucită şi personalitatea puternică o fascinaseră deja, lucru previzibil şi în viitor. Aşadar, în afara faptului că ea era implicată în ceva tainic şi important, ameninţarea cu spânzurătoarea reprezenta un test, rezultatul suspiciunii. Dar trebuia să fie prudent. La nevoie putea să-l ofere Împărătesei înformaţii secrete de natură mai generală despre Arsenale, pentru a-l gâdila poftă să afle mai mult şi…

În momentul acesta buzzer-ul de la uşă întrerupse cu bâzâitul lui conversaţia. Tresărind, Hedrock stinse aparâtul şi-l scoase din priză. Apoi, conştient în mod acut că şi-a îngăduit să se lase pradă nervilor şi spaimei, îşi scoase cu gesturi măsurate acul de aur de la cravată şi se aplecă asupra biroului. Acolo se afla inelul, o bijuterie mică dar strălucitoare, capul ornamental fiind o replică exactă a aparatului de spionaj cu raze, imaginea acestuia era alcătuită într-o formă solidă prin forţe aţomice generate de sursa de energie din interiorul inelului. Soluţia cea mai rapidă ar fi fost să elibereze micuţa pârghie automată legată tocmai în acest scop de inel, dar lucrul cel mai important îl constituia starea sa de nervi.

Era o sarcină la fel de delicată că şi pusul aţei în ac. De trei ori îi tremură puţin mâna, ceea ce-l făcu să nu nimerească scobitura aproape invizibilă pe care trebuia s-o atingă cu degetul. La a patra încercare o nimeri. Aparatul de raze-spion începu să clipească la fel ca o lumină zdrobită, numai că nu rămaseră nici un fel de sfărâmături, nimic afară de aerul gol. Unde stătuse obiectul, pe colţul mesei, nu se mai afla acum decât pătura pe care o aşternuse peste birou, ca să-l protejeze tăblia de zgârieturi. Hedrock aruncă pătura înapoi în dormitor şi apoi rămase o vreme nehotărât cu inelul în palmă. Îl puse în cele din urmă într-o cutie de metal, împreună cu alte trei inele şi potrivi mecanismul cutiei în aşa fel încât să le dizolve pur şi simplu în cazul când ar fi umblat altcineva la ea. Numai pistolul circular rămase în jurul degetului său când într-un târziu se duse calm să răspundă la bâzâitul insistent al soneriei.

Hedrock recunoscu în bărbatul înalt de pe coridor o ordonanţă a Împărătesei. Individul îl salută ca pe un cunoscut şi-l spuse:

— Domnule căpitan, maiestatea sa mi-a cerut să vă informez că se serveşte prânzul şi vă roagă să poftiţi imediat.

O clipă Hedrock avu impresia netă că este victima unei farse şi că Împărăteasa Innelda s-a apucat deja de micul ei joc palpitant. Nu putea fi atât de devreme ora prânzului. Se uită la ceas. Cadranul indica1235 Trecuse o oră de când auzise din gura frumoasă dar cu trăsături ferme a Împărătesei acea condamnare la moarte.

De fapt, chestiunea dacă rămâne sau nu până la ora prânzului fusese decisă de alţii, nu de el. Evenimentul survenise şi-l luase pe nepregătite tocmai când le spunea membrilor consiliului că mai are o oră de răgaz. Realitatea poziţiei lui se clarifică pe parcursul drumului pe care-l străbătu printre şiruri de soldaţi postaţi pe toate coridoarele care duceau la sufrageria regală; şi această realitate indica rămânerea lui acolo. Era atât de definitivă încât Hedrock se opri în pragul amplei încăperi, rămase o clipă locului, zâmbind sardonic şi îndată se regăsi.

Calm, cu un uşor zâmbet pe buze, trecu printre mesele curtenilor zgomotoşi şi se aşeză pe scaunul lui, al cincilea de la capul mesei unde urma să se instaleze Împărăteasa.

 

Doi.

Trecuseră deja de cocteiluri şi supă. Hedrock şedea, mai gânditor acum când nu se află fizic în mişcare, aşteptând să vadă ce urmează. Îi studie pe bărbaţii din jurul mesei, pe tinerii puternici şi aroganţi şi inteligenţi, de circa treizeci de ani, care alcătuiau suita personală a Maiestăţii Sale Imperiale.

Simţi un fior de regret la gândul că totul trebuie să se sfârşească. Îi făcuseră plăcere cele şase luni petrecute în sânul acestei societăţi strălucitoare. Fusese din nou palpitant să-l vezi pe tineri cum gustă fructele puterii uluitoare, o savurare neostoită a bucuriei, aducându-l aminte de propriul său trecut îndepărtat. Hedrock zâmbi cu gura strâmbă. În nemurirea lui era o trăsătură de care el nu ţinuse seama, o nepăsare crescândă faţă de riscuri până când îl lovea criza, un fel de indiferenţă în privinţa primejdiei înainte de declanşarea acesteia. Bineînţeles ştiuse că mai curând ori mai târziu avea să se implice chiar şi dincolo de aceste puteri secrete ale lui. Şi acum ca şi în trecut, ceea ce conta era doar ţelul său suprem, cu totul deosebit de scopurile pe care credeau oamenii că le urmăreşte el.

Glasul Împărătesei se ridică peste zarva conversaţiei şi puse capăt reveriei lui:

— Pari cam îngândurat, căpitane Hedrock.

Hedrock întoarse încet capul spre ea. Dorise să-l ofere mai mult decât o privire în treacăt, pe care i-o aruncase până atunci. Dar fusese conştient de faptul că ochii ei verzi îl supravegheau încă din clipa în care se aşezase. Chipul Împărătesei era izbitor, aproape nobil. Avea structura facială cu pomeţii proeminenţi şi bărbia fermă a celebrei familii Isher. Şi nu încăpea nici urmă de îndoială că ea era doar cel mai recent, nu ultimul produs al unui arbore genealogic stelar. Pasiuni capricioase şi puteri nelimitate îi strâmbaseră mereu faţa frumoasă. Dar se vedea deja căla fel ca toţi strămoşii ei remarcabili, de ambele sexecapricioasa şi strălucitoarea Innelda putea rezista la corupţie şi intrigi, în ciuda defectelor de caracter şi că extraordinara familie Isher va mai supravieţui o generaţie.

„Lucrul important în momentul de faţă”, se gândi Hedrock cu o isteţime din ce în ce mai alertă, „era s-o facă să se dea de gol în împrejurările cele mai avântajoasepentru el.” Drept care spuse:

— Innelda, mă gândeam la stră-stră-străbunică ta de acum şapte generaţii, splendida Ganela, Împărăteasa cu părul de aur. Afară doar de faptul că eşti brunetă, semeni grozav cu ea aşa cum era în tinereţe.

Ochii verzi ai Împărătesei părură nedumeriţi. Buzele i se strânseră după care se desfăcură de parcă ar fi vrut să spună ceva. Înainte de a apuca ea să vorbească, Hedrock continuă:

— Arsenalele au un întreg album cu imagini de-ale ei. La ce mă gândeam eu era ideea destul de tristă că într-o bună zi nici tu n-o să mai fi altceva decât un album de poze din cine ştie ce prăfuit Centru de Informaţii.

Lovitura nimeri în plin şi fu profundă. Ştiuse el că tânăra aceasta nu e în stare să suporte gândul bătrâneţii ori al morţii sale. Mânia îi aduse o scânteie în ochi şi trăda că întotdeauna în trecut gândurile ei adevărate:

— Tu însă nu vei trăi destul ca să vezi un album cu poze din viaţa mea! Tună glasul ei fragil, dar răsunător. Dragul meu căpitan, poate nu e lipsit de interes pentru tine să ştii că activitatea ta de spionaj desfăşurată aici a fost descoperită şi după amiază vei fi spânzurat.

Cuvintele acestea îl şocară. Una era să teoretizezi dinainte că era vorba doar de un text viclean şi ucigaş, o încercare hotărâtă de a-l trage de limbăşi cu totul altceva să şezi aici lingă femeia asta atât de crudă şi de neîndurătoare şi care totuşi avea puterea, fiecare capriciu al ei fiind legeşi s-o auzi rostind condamnarea lui la moarte. Împotriva unui asemenea tiran în carne şi oase orice logică era prea slabă, orice teorie era ireală şi fantastică.

Deodată era greu de înţeles raţionamentul care-l făcuse să se pună într-o asemenea situaţie grea. I-ar fi venit atât de uşor să mai aştepte o generaţie-două sau chiar mai mult ca să revină pe tronul Isher-ului încă o femeie. Fireşte, era adevărat că aceasta era o chestiune fundamentală a întregului sistem, atât din punct de vedere biologic cât şi istoric. Îşi încheie raţionamentul şi-şi izgoni gândurile negre. Se strădui să se destindă şi să zâmbească. La urma urmei, smulsese de la ea acest răspuns şi era limpede că dorise să-l anunţe sentinţa mult mai târziu. Într-o concepţie de o ironie sinistră, era totuşi o victorie psihologică. Dar dacă avea să mai înregistreze câteva victorii dintr-astea nu se putea aştepta la altceva decât la o prăbuşire nervoasă.

În uriaşa sufragerie, conversaţia continua, dar nu şi la masa imperială. Asta îl readuse pe Hedrock la înţelegerea deplină a mediului în care se afla. Unii dintre tineri şedeau şi se holbau la Împărăteasă. Alţii se uitau la Hedrock, apoi la Împărăteasă şi din nou la Hedrock. Pe feţele tuturor citeai limpede nedumerirea. Păreau să nu ştie sigur dacă e vorba de o glumă proastă sau de una dintre acele blestemate melodrame realiste pe care le scornea din când în când Împărăteasa, scopul declarat fiind doar acela de a strica digestia tuturor. „Lucrul important”, se gândi Hedrock, „este că situaţia a atras atenţia tuturor oamenilor de la care mă aştept să-mi salveze viaţa.”

Împărăteasa rupse tăcerea, spunând cu glas domol dar înţepător:

— Ce n-aş da să-ţi cunosc ultimele gânduri, căpitane.

O exprimare cum nu se poate mai izbutită. Hedrock îşi stăpâni un zâmbet răutăcios şi răspunse:

— Declaraţia mea anterioară rămâne în vigoare. Semeni foarte bine cu frumoasa Ganela, cu temperamentul ei exploziv. Diferenţa principală este că ea n-a dormit niciodată cu un şarpe viu la vârsta de şaisprezece ani.

— Ce mai e şi asta? Întrebă unul din curteni. Innelda să doarmă cu şerpi? Vorbeşti metaforic sau literal? Uitaţi-vă că roşeşte.

Aşa şi era. Privirea rece şi calmă a lui Hedrock studie cu uimire şi curiozitate expresia de zăpăceală de pe faţa acum stacojie a Împărătesei. Hedrock nu se aşteptase să obţină o reacţie atât de violentă. Peste o clipă, evident, avea să se stârnească un adevărat şuvoi de insulte. Dar asta n-avea să-l tulbure pe cei mai mulţi dintre tinerii îndrăzneţi care, fiecare în felul său, găsise calea de mijloc între postura de curtean slugarnic şi de om cu personalitate, calea cerută de tânăra Împărăteasă de la întreaga ei suită.

— Haide, haide, Hedrock, îi spuse mustăciosul Prinţ del Curtin. Doar n-ai de gând să ţii numai pentru tine această bucăţică splendidă de bârfă. Presupun că şi asta provine tot din dosarele ilustrate ale Arsenalului.

Hedrock tăcu. Zâmbetul de încuviinţare păru să fie îndreptat către acest verişor al Împărătesei, dar de fapt aproape că nu-l vedea. Privirea şi atenţia i se concentraseră asupra singurei persoane din încăpere care conta. Împărăteasa Isher şedea la locul ei, îmbujorarea feţii cedând treptat locul furiei. Se ridică în picioare, cu o scăpărare primejdioasă în ochi, dar glasul ei nu transmiţea decât o frântură din furia pe care mizase el.

Împărăteasa spuse cu încrâncenare:

— Ai fost foarte abil, căpitane Hedrock, să abaţi conversaţia în direcţia în care ai vrut. Dar vreau să te asigur că asta nu te va ajuta cu nimic. Reacţia ta rapidă nu face decât să confirme că ştiai dinainte de intenţiile mele. Eşti spion, aşa că nu mai riscăm nici o clipă cu tine.

— Ei haide, haide, Innelda, spuse unul dintre barbaţi. Doar n-ai de gând să dai un asemenea spectacol ieftin.

— Bagă de seamă ce spui, băiete, se înfurie Împărăteasa, căci altfel ai să-l împărtăşeşti soarta pe eşafod.

Bărbaţii de la masă schimbară între ei priviri cu subînţeles. Unii dintre ei dădură dezaprobator din cap, dar apoi cu toţii începură să vorbească între ei, ignorând-o pe Împărăteasă.

Hedrock aşteptă. Iată ţelul pentru care se străduise, dar acum că-l atinsese, părea insuficient. În trecut, ostracizarea ei de către bărbaţii a căror tovărăşie o preţuia, avusese un mare efect asupra conducătoarei, din punct de vedere afectiv. De vreo două ori de la sosirea lui, Hedrock văzuse cum acest factor exercită o influenţă decisivă asupra ei. Nu la fel se întâmplă şi de data asta. Hedrock se convinse din ce în ce mai mult de acest adevăr în timp ce o privea pe femeie recăzând pe jilţul ei şi şezând acolo, cu faţa prelungă şi frumoasă strâmbată într-un rânjet satanic. Zâmbetul îi dispăruse. Spuse cu gravitate:

— Îmi pare rău, domnilor, că aveţi acest sentiment. Regret orice izbucnire care ar putea sugera că hotărârea mea împotriva căpitanului Hedrock are un caracter personal. Dar am fost profund tulburată de descoperirea faptului că e spion.

Era un lucru impresionant. Sună convingător şi conversaţiile particulare dintre bărbaţi, care se întrerupseră când vorbi ea, nu fură reluate. Hedrock se lăsă pe speteaza scaunului, sentimentul înfrângerii crescând în el cu fiecare clipă ce trecea. Mai mult decât limpede, orice se va fi ascuns îndărătul acestei execuţii, era un lucru de proporţii prea mari, prea importante, pentru a fi răsturnat prin simplă isteţime.

Se pregătea o acţiune drastică, primejdioasă, mortală.

O vreme se concentră numai asupra propriilor sale gânduri. Masa cea lungă cu pânza de în alb, lucios ca satinul, care o acoperea, veselă de aur, cei peste douăzeci de tineri chipeşi, deveneau un simplu fundal pentru ţelul său mult mai crâncen. Avea nevoie de cuvinte care să modifice întregul tipar al situaţiei şi de o acţiune care s-o rezolve. Îşi dădu seama că Prinţul del Curtin vorbeşte de câteva momente:

— Dar nu poţi să declari pur şi simplu că omul e spion şi să te aştepţi ca noi să te credem. Ştim că eşti cea mai mare şi cea mai grozavă mincinoasă de pe lume când îţi convine. Dacă aş fi bănuit că se apropie un asemenea eveniment, aş fi participat azi dimineaţă la întrunirea cabinetului. Ce ar fi să ne oferi şi oarecari dovezi?

Hedrock îşi cam pierdea răbdarea. Oamenii începuseră deja să accepte sentinţa cu toate că nu păreau să-şi dea seama de asta. Cu cât mai repede îi elimină din conversaţie, cu atât mai bine. Dar acum trebuia să fie foarte prudent. Trebuia să aştepte până când Împărăteasa se dădea în vileag, indiferent cât de bine o făcea. O vedea şezând ţeapănă, cu o expresie gravă pe faţă, fără urmă de zâmbet. Şi rosti calm următoarele vorbe:

— Mă tem că va trebui să vă cer tuturor să aveţi încredere în mine. S-a ivit o situaţie foarte gravă. A fost unica temă a şedinţei noastre de consiliu de astăzi şi vă asigur că decizia de a-l executa pe căpitanul Hedrock a fost unanimă, iar pe mine personal această necesitate mă necăjeşte foarte mult.

Hedrock spuse:

— Vai, Innelda, zău că aveam o părere mai bună despre inteligenţa ta. Adică pregăteşti iarăşi unul din atacurile acelea inutile, zadarnice împotriva Arsenalelor şi crezi că aş putea afla ceva în această privinţă ca să raportez consiliului Arsenalelor?

Ochii ei verzi îl inundară cu văpaia lor. Când vorbi din nou, cuvintele îi răsunau ca nişte schije de oţel:

— N-am să spun nimic care să-ţi ofere o scăpare. Nu ştiu cam ce sistem de comunicaţii foloseşti cu superiorii tăi, dar sunt convinsă că unul există. Fizicienii mei au înregistrat adeseori pe instrumentele lor unde foarte puternice, pe lungimi necunoscute, dar de o putere foarte mare.

— Pornind din camera mea? Întrebă blând Hedrock. Împărăteasa se uită lung la el şi buzele i se schimonosiră de furie. Aproape fără voia ei spuse:

— N-ai fi îndrăznit să vii încoace dacă ai fi fost silit să te dai atât de tare în vileag. Dar te voi informa, domnule, că nu mă interesează să continui această conversaţie.

— Cu toate că nu-ţi dai seama, îi răspunse Hedrock cu un calm desăvârşit, am spus tot ce era necesar pentru a-mi dovedi inocenţa când ţi-am dezvăluit faptul că ştiu că la vârsta de şaisprezece ani ai dormit într-o noapte cu un şarpe viu.

— Ah! Spuse Împărăteasa şi tot trupul i se zgudui de un fior de triumf. Acum începe mărturisirea. Aşadar te aşteptai mai demult să trebuiască să pledezi în apărărea ta şi ţi-ai pregătit acest mic discurs.

Hedrock dădu din umeri:

Lasă un răspuns